E vineri după amiază, iar Petrică abia așteaptă să ajungă la baltă, să poată sta până duminică la pescuit. După stresul de la serviciu, după ce trebuia să asculte acasă timp de 5 zile pe săptămână cicălelile soției, aceste momente de la sfârșitul săptămânii erau o binecuvântare, o relaxare, o încărcare a bateriilor pentru săptămâna următoare.
Și-a pus totul în rucsac, avea suficientă mâncare, avea suficiente beri, și-a luat undița. Pentru orice eventualitate, a luat și o sticlă de rom, poate îl va folosi în compozitia momeliilor.
Ajunge la baltă, își instalează cortul. Lasă undița pe marginea bălții, va căuta momeala mai târziu. Acum trebuie să se hidrateze, așa că dă pe gât prima bere, pe nerăsuflate. Un râgâit rapid, apoi remarcă ce liniște este acolo, fără criticile șefului, fără cicălelile soției. Se aude doar ciripitul păsărelelor. Merge încă o bere, doar nu îl stresează nimeni acum.
Acasă, Ileana știe că Petrică nu vine până duminică seara, așa că va avea timp să-și rezolve problemele casnice. O să-l cheme pe Costică, să-i verifice instalațiile în detaliu, să-i remedieze defecțiunile.
Petrică este relaxat după 2 beri, așa că ar putea să se gândească la pescuit acum. Ce ar fi să încerce acel rom, să vadă dacă ar fi ademenitor pentru pești? Luă o dușcă zdravănă, avea un gust divin. Încă nu e sigur, așa că mai luă o înghițitură mare. Bun! Acum viața este în roz. Ce ar fi să se întindă puțin, să se odihnească? De ce nu? Se întinsese pe iarbă, începea să vadă cât de frumoasă poate fi viața. În câteva minute era printre nori, era într-un pui de somn, doar era la pescuit. Se făcea că șeful lui venea la el dimineața și îi servea cafeaua. Apoi îl întreba dacă era dispus să facă nu știu ce treabă, dacă nu, o să-i delege sarcina altcuiva. Acasă, Ileana era numai lapte și miere. Îi spunea mereu că au de toate, că nu mai vrea nicio rochie, niciun fard, că el este un bărbat minunat. Era atentă la bucătarie să nu se ardă mâncarea. Toate instalațiile din casă erau perfecte, așa că nu mai aveau nevoie de cineva care să vină să le verifice.
Costică era deja acasă la Ileana, doar nu era prost să refuze invitația. Până duminică seara o să fie tratat regește, mâncare aleasă, vin roșu pe săturate, un pat cald. Toate bune și frumoase, Ileana era mulțumită de serviciile sale, făcea ca un tren când intră în gară. Dar oare de ce trebuia să-l tragă de urechi și să-i dea palme peste fund?
Petrică se trezi seara, era deja târziu ca să mai caute momeală pentru pește. Așa că a căutat o bere. Sâmbătă dimineața se trezi devreme. Era o zi minunată, era o zi frumoasă pentru pescuit. Dar trebuia să mănânce ceva. Luă un sandwich, să-și potolească foamea. Ce frumoasă este viața, ce liniște! Se întinsese pe spate, să asculte păsărelele. A mai prins un pui de somn. Se făcea că șeful lui i-a mărit salariul, că i-a angajat o secretară tânără. Acasă, Ileana nu vorbea niciodată fără să-i ceară acordul de a spune ceva. Îi spunea că mașina lor de 15 ani este cea mai grozavă, că nu trebuie să-și mai cumpere haine noi, vor fi bune și cele de la second hand. Nu are nevoie să meargă să-și facă manichiura, doar își poate vopsi și singură unghiile.
Ileana era mulțumită, avea parte de acele zile în care nu era dobitocul acasă. În plus, Costică era priceput la instalații.
Costică era și el mulțumit, măcar în aceste zile putea trăi și el regește. Putea să suporte palmele peste fund, doar nu era să plângă pentru asta. După aceste zile se va întoarce în garsoniera lui, la munca lui pe șantierul de construcții, la traiul său de pe o zi pe alta.
Deci, toată lumea din poveste este mulțumită. Petrică este fericit pentru liniștea pe care o găsește la pescuit, pentru visele lui. Ileana este fericită că are parte de câteva zile fără dobitoc acasă, dar este împreună cu un tânăr, care repară toate instalațiile. Costică este fericit că are parte de un trai regal pentru câteva zile, de instalații gratuite.
Petrică se trezi după amiază. Doamne, cât a putut să doarmă! Dar acum era relaxat, viața lui era frumoasă. Așa că ce rost are să stea așa, singur, să se mintă că stă la pescuit? Nu ar fi mai bine să meargă în oraș, să cumpere niște pești, apoi să ajungă acasă și să împărtășească aceste clipe minunate alături de soția lui? Zis și făcut.
Petrică ajunge în oraș spre seară. Într-un supermarket gasește pești vii, așa că ia 2 crapi, să poată spune că vine de la pescuit. Ajunge la ușă, dar … nu iși găsește cheile. A uitat să o anunțe pe soție că vine mai repede cu o zi. Sună la ușa, soția îi spune să aștepte, să-și caute cheia. Ileana îl ascunde repede pe Costică sub pat, îi bagă și hainele tot acolo.
Petrică intră în casă, soția îl întâmpină cu cel mai bun zâmbet al ei. Îi întinde cei 2 crapi pescuiți din supermarket. Dar ce este asta? Peștii sunt înca vii! Doar nu era să puna în bucătarie pești vii, să-i omoare. Îl trimite pe Petrică înapoi, să ducă peștii în baltă, să le redea libertatea. Petrică făcea pescuit sportiv, nu aveau nevoie de aceștia. Petrică trebuia să se conformeze, doar nu era să strice acel moment, cu acel zâmbet angelic al soției sale.
Petrică plecă îngândurat, trebuia să le redea libertatea peștilor. Pe drum se întâlnește cu Vasile, prietenul său. Îi spune despre ce urma să facă. Vasile, ca bun prieten, se oferă el să ducă peștii la baltă, astfel Petrică va avea timp să deguste vreo 2-3 beri, apoi să meargă acasă. Ce bine e să ai prieteni!
Din nou, toată lumea este fericită. Petrică are timp să soarbă niște beri, înainte de a ajunge acasă, în loc să facă un drum până la baltă. Ileana tocmai a caștigat timp, să-l scoată pe Costica de sub pat și din casă. Costică este fericit că nu mai trebuie să stea sub pat, să nu îl prindă acolo Ileana și să-l tragă de urechi. Iar Vasile este fericit pentru că tocmai a primit gratis 2 crapi, pe care o să-i savureze chiar în seara aceasta.
Este o poveste despre cât de frumoasă poate fi viața, totul pornind de la un weekend la pescuit.
Autor
Octavian Moldovan
