Astăzi a fost predat amplasamentul pentru obiectivul „Reabilitare Parc”, parte a proiectului amplu „Regenerare urbană în orașul Sângeorz-Băi”, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027. Evenimentul marchează debutul unei investiții importante pentru modernizarea zonei centrale a orașului și pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.

Contractul de lucrări, în valoare de 7.108.191,67 lei (TVA inclus), a fost semnat între Primăria Orașului Sângeorz-Băi, în calitate de achizitor, și MIS Grup, executantul proiectului.

Proiectul vizează modernizarea și revitalizarea parcului central, care în prezent se află într-un stadiu avansat de degradare. Printre intervențiile incluse se numără reconfigurarea aleilor pietonale, refacerea spațiilor verzi și a sistemului de irigații, reabilitarea foișorului, amenajarea unui amfiteatru în aer liber, modernizarea iluminatului public, instalarea de mobilier urban modern, precum și amenajarea unor zone de joacă și sport destinate tuturor vârstelor.

Un aspect important al proiectului îl constituie componenta peisagistică. Conform studiului dendrologic și peisager, în parc au fost inventariați peste 250 de arbori, dintre care aproximativ 230 vor fi păstrați. Vor fi eliminate circa 29 de exemplare aflate în stare avansată de degradare sau care nu se mai potrivesc noii configurații a parcului. În locul lor vor fi plantați 124 de arbori noi, din specii autohtone sau adaptate zonei: arțar, mesteacăn, carpen, larice, pin negru, stejar roșu, salvie, tei și ulm.

Investiția are ca scop crearea unui spațiu public modern, sigur, accesibil și prietenos cu natura, care să devină un punct de atracție pentru locuitori și turiști. Reabilitarea parcului reprezintă un pas semnificativ în direcția regenerării urbane și a dezvoltării durabile a orașului Sângeorz-Băi, contribuind la îmbunătățirea calității mediului și la creșterea confortului urban.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *