În aceste zile, strada Sportului din comuna Lechința, a intrat într-un amplu proces de reabilitare, menit să îmbunătățească accesul și condițiile de circulație pentru locuitorii din zonă.
Investiția face parte dintr-un program mai amplu al administrației locale, care urmărește îmbunătățirea infrastructurii din toate satele comunei. Lucrările avansează într-un ritm susținut, iar rezultatele sunt deja vizibile.
„Pentru noi, confortul oamenilor și drumurile bune sunt prioritare. Strada Sportului este doar una dintre zonele în care se lucrează acum, dar avem în vedere și alte tronsoane din comună”, a declarat primarul Romeo Florian.
Pe teren, utilajele sunt în plină activitate, iar locuitorii privesc cu bucurie schimbarea. Drumul, care până nu demult era dificil de parcurs, va fi în curând complet asfaltat și mult mai sigur.
În ultimii ani, comuna Lechința a cunoscut o dezvoltare constantă. Administrația locală a investit în drumuri, utilități, școli și spații publice, contribuind la creșterea nivelului de trai și la modernizarea zonei.
„Lechința s-a schimbat vizibil. Vom continua să investim pentru ca fiecare sat să aibă drumuri bune, servicii moderne și condiții de viață pe măsura așteptărilor oamenilor”, a mai precizat edilul.



