Senatorul Mircea Cristian Nicula a transmis un mesaj de solidaritate și încurajare adresat cadrelor didactice din Năsăud și din școlile, grădinițele și creșele aflate pe lista propunerilor de comasare.
„Pentru elevi, părinți, profesori și întreaga comunitate școlară – respect, admirație și încurajare. Pentru că, indiferent de denumire, școala rămâne acolo unde este iubire de carte, de oameni și de viitor”, a scris parlamentarul.
Acesta a subliniat că înțelege îngrijorarea și neliniștea provocate de astfel de propuneri, mai ales pentru profesorii care, după ani de muncă și dedicare, se confruntă cu perspectiva schimbării numelui instituției sau a reorganizării posturilor. „Este ca și cum ai fi fost pedepsit fără vină. Ca și cum, în loc de recunoștință, ai primit… comasare”, a afirmat senatorul.
Nicula a atras atenția și asupra situațiilor în care astfel de măsuri nu ar aduce economii reale, postul de director fiind transformat în director adjunct. În ciuda incertitudinii, mesajul său a fost unul de mobilizare:
„Iubirea pentru copii nu ne-o pot comasa. Pasiunea pentru educație nu a fost trecută în subordinea vreunui act administrativ. Ai grijă de copii, chiar și în furtună, și fă ceea ce ai făcut mereu: ține școala vie în sufletul lor”.
Senatorul și-a exprimat speranța că, în viitor, educația va fi condusă de oameni care nu doar administrează sistemul, ci îl și iubesc.



