Joi, 20 martie 2025, de la ora 17:00, Casa Argintarului din Bistrița găzduiește vernisajul unei noi expoziții semnate de artista Melania Cuc. Sub titlul „Morgane”, publicul este invitat într-un univers vizual delicat și simbolic, în care femeia și florile devin protagonistele unei povești pictate cu sensibilitate și fantezie.

Melania Cuc, cunoscută nu doar ca pictoriță, ci și ca poetă, prozatoare și jurnalistă, revine pe simezele bistrițene cu un grupaj de lucrări în tehnică mixtă, în care laitmotivul feminin este explorat dincolo de canoanele clasicismului. Expoziția „Morgane” definește metaforic granița fragilă dintre real și imaginar, dintre speranța celui rătăcit în prozaicul cotidian și imaginația care poate deveni – sau nu – salvare.

Două teme centrale se întâlnesc în această nouă expoziție: femeia, reprezentată în ipostaze multiple, adesea bizare, dar profund expresive, și floarea, un element recurent în creația artistei, reprodus cu exuberanță cromatică. Cele două simboluri se completează și se amplifică reciproc, creând o poveste vizuală complexă, plurivocă, în care fiecare lucrare spune o poveste proprie.

Melania Cuc a avut numeroase expoziții personale în țară și peste hotare, iar lucrările sale se regăsesc în colecții private și instituționale. A debutat ca pictor cu o expoziție de icoane pe sticlă, găzduită de Muzeul Județean Bistrița-Năsăud, folosind ferestre vechi recuperate din case tradiționale – un demers artistic și afectiv deopotrivă.

Noua sa expoziție, dedicată femeii și primăverii, promite o incursiune în sensibilitatea feminină, în imaginarul unei artiste care transformă culoarea în emoție și forma în poveste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *