*Camerele de supraveghere instalate de inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud în zonele predispuse abandonului de deșeuri în natură, au surpins 2 persoane din Mireș, Comuna Chiuza care au abandonat deșeuri pe drumul comunal care face legătura cu localitatea Perișor. În cadrul parteneriatului cu Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, s-au trimis probele, s-au identificat persoanele și au fost sancționate cu suma de 3.000 lei în baza prevederilor OUG 195 / 2005.
În acest moment mai multe zone predispuse abandonului de deșeuri în natură din județul nostru sunt supravegheate video și monitorizate permanent prin controale pe teren de inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Jandarmeria Bistrita și Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Persoanele care aleg să scape de deșeuri abandonându-le în natură, demonstrând iresponsabilitate și nepăsare față de comunitatea în care trăim, vor fi amendați conform prevederilor legale. Nu putem tolera astfel de fapte, care sfidează bunul simț și buna creștere.
Hai să respectăm natura, mediul în care trăim și să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat.*, au transmis printr-un comunicat reprezentanții ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud