Joi, 28 martie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au desfășurat activități educativ-preventive la unități de învățământ din Sângeorz-Băi, Maieru, Rodna și Șanț.
În cadrul activităților desfășurate, au fost abordate teme precum prevenirea faptelor cu violență în unitățile de învățământ, prevenirea consumului de tutun, prevenirea traficului și consumului ilicit de substanțe interzise și prevenirea fenomenului de absenteism şcolar.
Pe parcursul zilei de ieri, polițiștii au desfășurat 12 activități informativ-preventive și 6 întâlniri cu cadrele didactice si reprezentanții unităților de învățământ. Totodată au fost instruiți reprezentanți ai 7 societăți comerciale cu privire la obligația de a nu comercializa tutun, alcool sau băuturi energizante minorilor.