Potrivit istoricilor, în trecut existau persoane în piețele din România care încercau să vândă ciori vopsite, susținând în fața clienților că, de fapt, ciorile sunt papagali exotici.
Ansamblul folcloric Privighetoarea se pregătea de un turneu prin țară. Șeful grupului avea nevoie de o dansatoare în formație, să afle tot ce spun celelalte fete despre el, dacă îi sunt loiale. Așa că o aduce în grup pe tanti Viorica, care a fost pe vremuri o bună dansatoare în discoteci, câștigând chiar și prestigiosul premiu “Painted crow”. O prezintă grupului, dar și fanilor, ca pe o dansatoare bună, care va aduce un plus de experiență.
Unii fani sunt în extaz, să aduci în grup o asemenea dansatoare este o mare realizare. Alții se intreabă, oare nu era mai ieftin ca șeful să pună un microfon în vestiar, dacă vroia să afle ce se discută acolo? Alții spun “doar atât s-a putut acum, am fi vrut-o și noi pe Anna Pavlova, dar aceasta nu a putut fi adusă, nu mai e printre noi …”.
Păi cum vine asta, să o prezinți pe tanti Viorica, o fostă dansatoare de acum 20 de ani, ca pe o mare stea a dansului popular, care a venit să ajute grupul, dar pe ea o dor șalele și nu mai poate fi așa de săltăreață ca în tinerețe? Un fan îi transmite această îngrijorare șefului. Ca un mare manager de grup, șeful face un anunț către susținători, că va mai aduce în formație o îndrăgită interpretă de muzică populară, pe post de psiholog, care să-i spuna Violetei înainte de spectacol:
“Hai Viorico și ne-arată, măi,
Cum jucai când erai fată, măi, măi!”
Autor
Octavian Moldovan