Se spune despre remediile naturiste că sunt cele mai eficiente, dacă sunt aplicate într-un timp îndelungat. Auzeam și eu despre astfel de remedii, unele chiar având efectul scontat.

Omul potrivit la locul potrivit

          Aceasta este o zicală, pe care o atribuim atunci când un om se află acolo unde ar da un randament maxim. Zilele trecute eram agasat de o reclamă la tv, în care cineva făcea reclamă la un remediu naturist, respectiv la un ceai hepatic. Un timp cam palid, dar cu plete și pălărie, să tot fi avut voinicul vreo 60 de kg, ne spunea să folosim ceaiul hepatic. Vocea lui era atât de suavă, de parcă tocmai trecuse Nilul, iar crocodilii îl “taxaseră”.

Stăteam și mă întrebam, oare cine ar fi fost mai convingător să mă facă să beau acel ceai hepatic: Arnold Schwarzenegger, arătându-ne mușchii,  ori acel actor cu pielea palidă, care părea că tocmai a ieșit de la spitalul de boli infecțioase? Păi cum să zica Arnold “beți ceaiul hepatic’, îmbrăcat într-un maieu, bronzat și cu mușchii la vedere? Nu ar fi convingător, cine l-ar crede că bea ceai hepatic? Cu siguranță,  actorul din reclamă a fost ales foarte bine, avea toate atuurile (pielea care semăna cu galbenelele, tras la față, dar pletos și cu pălarie). Mai mult ca sigur că acesta, după ce a băut vreo 6 luni ceai de gălbenele, va putea face reclamă și la pompele funebre. Oricum, omul potrivit la locul potrivit!

Oare eu mi-aș găsi locul potrivit într-o reclamă? Pentru ce aș fi potrivit să promovez? Aș putea încerca la șamponul cu urzică, doar pot înțepa, numai că părul meu m-ar trăda.

             Autor

  Octavian Moldovan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *