1
1
1
2
3
Becleanul se pregătește să îmbrace haine de sărbătoare în perioada 24 – 26 iulie 2026, când va avea loc cea de-a XX-a ediție a Zilelor Orașului Beclean, un eveniment dedicat celebrării a 791 de ani de la prima atestare documentară a orașului.
Timp de trei zile, Piața Mare va deveni centrul distracției, găzduind concerte, spectacole artistice, momente folclorice și evenimente sportive, într-un program dedicat tuturor generațiilor.
Festivalul debutează vineri, 24 iulie, cu recitaluri susținute de Note în Demisol Junior, coordonat de Alex Czirai, urmate de concertele artiștilor Johny Romano, Andreea Bănică și Talisman.
Sâmbătă, 25 iulie, programul continuă cu evenimente sportive și spectacole de dans modern susținute de copiii din Beclean, iar seara va aduce pe scenă formațiile Alb & Negru, Anda Adam și 3 Sud Est, într-un maraton muzical așteptat de public.
Ultima zi a festivalului, duminică, 26 iulie, va pune în valoare tradițiile și folclorul românesc prin spectacole oferite de Clubul Copiilor Beclean, Ansamblul Folcloric Someșul Beclean, Ansamblul Profesionist „Dor Românesc” Bistrița, precum și de Ionuț Fulea și Orchestra Codru de România. Seara se va încheia cu recitalul trupei Voltaj, programat de la ora 22:30, urmat, la miezul nopții, de un spectaculos foc de artificii.