Popular Posts

Dezinsecție în parcurile din Ilva Mică. Autoritățile recomandă evitarea zonelor vizate în seara intervenției

Primăria Ilva Mică anunță desfășurarea unei ample acțiuni de dezinsecție pe domeniul public, programată pentru vineri, 19 iunie 2026, începând cu ora 21:30. Intervenția va avea loc în parcurile și locurile de joacă din localitate, având ca scop combaterea țânțarilor, căpușelor și a altor insecte dăunătoare.

Acțiunea va fi realizată cu ajutorul unui generator de ceață termică, precum și prin utilizarea pompelor manuale, pentru a asigura o acoperire eficientă a zonelor vizate.

Potrivit administrației locale, pentru această operațiune va fi utilizată substanța Solfac Trio EC 140 NF, un insecticid biodegradabil, avizat de Ministerul Sănătății, în formulă lichidă.

Reprezentanții Primăriei recomandă locuitorilor din apropierea parcurilor și locurilor de joacă să evite accesul în zonele în care se desfășoară intervenția și să nu intre în raza de acțiune a echipamentelor de pulverizare pe durata operațiunii și în cursul nopții.

Autoritățile subliniază că efectuarea periodică a lucrărilor de dezinsecție este esențială pentru limitarea înmulțirii insectelor și pentru menținerea unui mediu sigur și sănătos pentru comunitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *