1
1
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu operatorul de salubritate Supercom SA, va desfășura în perioada 12–23 ianuarie 2026 o campanie gratuită de colectare a brazilor de Crăciun.
Acțiunea vizează atât zonele de blocuri, cât și zonele de case, și are ca obiectiv menținerea curățeniei în localități după încheierea sărbătorilor de iarnă, precum și valorificarea corespunzătoare a deșeurilor vegetale.
Locuitorii din zonele de blocuri sunt rugați să depună brazii la platformele de colectare dotate cu containere semi-îngropate, amplasate în apropierea imobilelor. De aici, brazii vor fi preluați de operatorul de salubritate.
În cazul gospodăriilor individuale, cetățenii trebuie să scoată brazii în fața porții, în zilele în care este programată colectarea deșeurilor menajere, urmând ca aceștia să fie ridicați în cadrul traseelor obișnuite.
Reprezentanții ADI Deșeuri recomandă ca înainte de predare brazii să fie curățați de instalații, globuri sau alte elemente decorative, pentru a facilita procesul de colectare și reciclare.
Campania este gratuită și se desfășoară la nivel județean.