În perioada 29 septembrie – 4 octombrie 2025, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deșeuri Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu SUPERCOM SA, organizează o amplă campanie gratuită de colectare a deșeurilor periculoase generate de populație. Acțiunea se va desfășura în toate localitățile județului, oferind cetățenilor posibilitatea de a preda responsabil aceste tipuri de deșeuri, pentru a proteja mediul și sănătatea publică.
Ce deșeuri se colectează
În categoria deșeurilor periculoase intră:
-
recipiente de vopsele, lacuri, solvenți, agenți de curățare și insecticide,
-
emulsii, uleiuri, vaselină,
-
baterii, condensatori, spray-uri sub presiune (de vopsea sau deodorante),
-
seringi folosite, medicamente expirate, bandaje utilizate.
Autoritățile îi roagă pe locuitorii din zonele de blocuri să depoziteze aceste deșeuri la platformele de colectare, iar pe cei din zonele de case – în fața porții. Pentru deșeurile de mici dimensiuni este recomandată folosirea sacilor menajeri, pentru a evita împrăștierea lor.
Programul de colectare
Campania are un calendar clar stabilit atât pentru municipiul Bistrița, cât și pentru localitățile componente, orașele Năsăud, Sângeorz-Băi, Beclean, precum și pentru toate comunele din județ.
-
Municipiul Bistrița: colectarea se va face pe zone și cartiere între 29 septembrie și 3 octombrie.
-
Cartierele componente: între 29 septembrie și 4 octombrie, începând cu Sărata și încheind cu Slătinița.
-
Orașele Năsăud și Sângeorz-Băi: 3 și 4 octombrie.
-
Beclean: zilnic între 29 septembrie și 3 octombrie, pe străzi și cartiere stabilite.
-
Zona rurală: colectarea se desfășoară zilnic, pe grupe de comune, în perioada 29 septembrie – 3 octombrie.
În afara acestei campanii, cetățenii pot preda gratuit deșeurile periculoase la cele cinci centre de colectare din județ:
-
Năsăud,
-
Beclean,
-
Sângeorz-Băi,
-
Bistrița (str. Narciselor și Viișoara – Heidenfeld).
Organizatorii reamintesc că deșeurile periculoase nu trebuie aruncate la întâmplare, întrucât acestea pot afecta grav mediul și sănătatea oamenilor. Campania reprezintă o oportunitate pentru toți locuitorii județului de a contribui la un mediu mai sigur și mai curat.