Pentru a putea interveni în sprijinul populației este nevoie pe lângă pregătirea fizică sau teoretică și de tehnica potrivită intervenției, în funcție de zona în care are loc aceasta. Pentru a veni în întâmpinarea acestei nevoi, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, prin intermediul unui program operațional privind îmbunătățirea capacității de intervenție realizat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, s-a reușit achiziționarea unor autospeciale destinate DSU, IGSU, Jandarmeriei Române respectiv Salvamont.

Vineri, 12 ianuarie a.c., la Romexpo a avut loc prezentarea noii tehnici. Achiziția a fost realizată din fonduri europene nerambursabile prin proiectul Viziune 2020 din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și vizează îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențe medicale.

Dintre cele 17 autospeciale pentru acces în zone greu accesibile, un Jeep Wrangler a ajuns la Jandarmeria Bistrița-Năsăud și va fi folosit de către jandarmii montani pentru intervențiile în zonele greu accesibile ale județului nostru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *