Joi, 25 mai 2023, Ziua Eroilor a fost marcată și la Năsăud printr-o manifestare organizată în memoria celor căzuți de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării. Din program au făcut parte slujba religioasă, depunerile de coroane și alocuțiunile reprezentanților autorităților publice locale și județene.