În Sângeorz- Băi se lucrează intens pe toate șantierele la această oră. Administrația publică locală a orașului este angrenată într-o multitudine de proiecte, unele fiind chiar în ultima etapă, aproape de finalizarea lucrărilor. De asemenea primarul orașului, împreună cu o parte din echipa de proiecte din cadrul primăriei au fost recent și la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, pentru o întâlnire de lucru care a vizat discuții referitoare la implementarea de noi proiecte în orașul-stațiune: crearea de coridoare de mobilitate urbană, regenerare urbană și investiții în educație, proiecte ce se vor concretiza pe următoarea perioadă de programare 2021-2027.