The Cinematic Orchestra, Mulatu Astatke, Billy Cobham, Fun Lovin’ Criminals și Martina Topley-Bird, primii mari artiști confirmați pentru 2023.

Jazz in the Park Festival revine în 2023 cu un line-up atent curatoriat ce include legende ale muzicii jazz, trupe consacrate și voci de excepție. Organizatorii anunță primul val de artiști ai festivalului organizat în 1-3 septembrie în Parcul Etnografic ”Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. The Cinematic Orchestra, Mulatu Astatke, Billy Cobham, Fun Lovin’ Criminals și Martina Topley-Bird sunt o parte dintre headlinerii celei de-a 11-a ediții Jazz in the Park și un must-see pe lista oricărui iubitor de muzică bună și experiențe de festival! Pe lângă ei, au confirmat prezența la Jazz in the Park 2023: Alexandru Andrieș, The Heliocentrics, Ada Milea, Mansur Brown, Tatran, Mörk, Daykoda, 7th Sense și Jazzybit.

”Pentru noi, ediția a 11-a Jazz in the Park este ediția provocărilor și a realizărilor.

Imaginați-vă că prima dată când am încercat să-i aducem pe The Cinematic

Orchestra a fost acum 6 ani. Ei bine, 2023 e anul în care mai multe din dorințele

noastre se împlinesc. Așa sunt și Fun Lovin’ Criminals, pasiunea din copilărie a lui

Alin, colegul nostru și fondatorul festivalului. Și ca aceste exemple mai avem și

altele pe care o să le prezentăm… rând pe rând.” – Denisa Dan, Manager Jazz in the Park.

5.000 DE ABONAMENTE PRE-SALE DISPONIBILE

Cei care vor veni la festival sunt invitați la o multitudine de experiențe și trăiri date de unicitatea locației și să descopere, pe ulițe și în vechi gospodării, gustul muzicii jazz servit în tihnă. Pentru a proteja Parcul Etnografic din Cluj-Napoca, dar și pentru a se asigura că publicul va avea parte de o experiență cât mai specială și confortabilă la festival, organizatorii au decis limitarea capacității festivalului la 7.000 de participanți. Drept urmare, joi, 23 februarie, au fost scoase la vânzare doar 5.000 de abonamente pre-sale. Până în data de 9 martie, cei care vor să vină la festival pot să își cumpere abonamentul la Jazz in the Park cu doar 300 de lei de pe site-ul jazzinthepark.ro. După această dată, prețul va crește la 375 de lei. Vor exista și bilete de o zi, disponibile în luna august, în limita locurilor disponibile rămase.

”Construim Jazz in the Park ca pe un festival experiență, pornind de la locația

noastră, Parcul Etnografic, și mergând mai departe la line-up, activități și până

la faptul că avem o capacitate limitată; sincronizarea acestor elemente este

rețeta noastră. Noi, de-abia așteptăm să ne treceți pragul, să experimentați un

festival din suflet, pentru suflet. ” – Denisa Dan, Manager Jazz in the Park.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *