Popular Posts

Primarul comunei Maieru, Vasile Borș, mesaj de Ziua Imnului Național: „Deșteptarea unui neam începe cu deșteptarea fiecărui om”

Cu prilejul Zilei Imnului Național al României, sărbătorită la 29 iulie, primarul comunei Maieru, Vasile Borș, a transmis un mesaj dedicat unuia dintre cele mai importante simboluri ale identității naționale.

Edilul a amintit că în acest an se împlinesc 178 de ani de la momentul în care, în timpul Revoluției de la 1848, la Râmnicu Vâlcea, au fost rostite pentru prima dată versurile imnului „Deșteaptă-te, române!”, scrise de Andrei Mureșanu.

În mesajul său, primarul a evidențiat semnificația profundă a imnului național, subliniind că acesta reprezintă mai mult decât un simbol al luptei pentru libertate, fiind și un îndemn la trezire spirituală și responsabilitate.

„Deșteptarea unui neam începe cu deșteptarea fiecărui om din somnul nepăsării și al uitării de sine”, a transmis Vasile Borș, făcând referire și la versetul biblic din Epistola către Efeseni: „Deșteaptă-te, cel ce dormi, și te scoală din morți, și te va lumina Hristos”.

La finalul mesajului, primarul comunei Maieru le-a urat tuturor românilor o zi binecuvântată și a transmis tradiționalul mesaj: „La mulți ani, România!”, îndemnând la respect față de valorile naționale și la păstrarea spiritului de unitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *