Nu este o fabulă, este vorba de o satiră. Nici măcar întregul rinocer nu o să-și găsească locul aici, doar cornul său. Rinocerul și viermișorul nici măcar nu se vor întâlni aici, nu o să se lupte între ei, deci nu este vorba despre un articol cu violență. Nici măcar rădașca nu o să înșele pe cineva. Au fost scrise deja 3 rânduri, fără să fie ciomăgit nimeni, așa că să vedem despre ce este vorba.
Să prezentăm personajele:
Hannicock – un mare general al Imperiului Galactic, considerat unul dintre cei mai mari comandanti militari din istorie.
Rinocerul – mamifer masiv, provine din grecescul „rhinos” (nas) și „ceros” (corn). Deci, corn mare pe nas.
Rădașca – este un gândac din familia Lucanidiae. Caracteristice sunt mandibulele mari și roșcate ale masculului, care seamănă cu coarne de cerb și pot fi mișcate ca un clește.
Viermii – sunt animale nevertebrate inferioare, lipsite de picioare, care au corpul moale, lunguieț.
Protozoarele – sunt cele mai simple organisme eucariote. Sunt unicelulare, ele fiind cuprinse în regnul Protista. Marea majoritate au dimensiuni microscopice.
În timpuri îndepartate, generalul Hannicock invadează planeta Naboo. Nimic nu îi stă în cale, armatele sale ajung pâna în fața palatului regal. Generalul, un individ imens, îmbrăcat cu o frunză de palmier, intră în sala tronului, unde îl gasește pe rege foarte agitat, dar și foarte speriat de soarta care îl așteaptă. Așa că trebuie să fie cât mai amabil cu cuceritorul său. Doamnele sale din suită erau și ele acolo. Nu se știe de ce, dar la intrarea generalului se auzise un murmur de admirație.
-Preamărite general, suntem la dispoziția dumneavoastră. Palatul vă aparține, iar noi ne aplecăm în fața stăpânului nostru.
Un usor curent de aer dădu frunza generalului la o parte, la care doamnele din suită spuseră toate într-un glas:
-Wow!
Generarul se simți flatat de admirația doamnelor, așa că putea să fie binevoitor cu noii lui supuși.
-Mă simt binevoitor astăzi, mi-ați făcut o primire cum se cuvine. O să vă ascult doleanțele și o să răspund la unele întrebări. După aceasta, eu o să mă retrag cu doamnele, să discutăm despre obiceiurile locale.
Era momentul în care regele trebuia să-i intre în grații generalului.
-Preamărite, dorințele tale sunt porunci pentru noi. Auzisem atâtea descrieri ale persoanei tale, dar niciuna dintre ele nu reușește să egaleze ceea ce văd eu acum. Uite, văd acum acea chestie uriașă, doamnele au oftat când te-au văzut, dar nu înteleg ce este, la ce poate fi de folos.
-Măi, regică! Dar mai bine să-ți spun doar Gică. Simbolul mareției mele este tocmai ce ai văzut. Cum să-ți spun eu ție, este cornul meu de rinocer. De ce crezi că noi folosim elefanții în război, ca să ne deplasăm trupele? La început am folosit caii, dar aceștia au început să plângă când m-au văzut, așa că erau ineficienți cu lacrimi în ochi.
-Cuceritorule, auzisem de la alții despre minunile pe care le poți face, de buna dispoziție pe care o lași în urma ta. Ne-ai putea face o demonstrație a acestei magii, a acestei transformări, a acestei prestidigitații?
-Desigur! Vino mai aproape. Întoarce-te, iar acum apleacă-te.
Regele se supuse ascultător.
-Simți acum binecuvântarea mea în tine?
-Daaa!
-Uite mâinile! Mai vrea cineva?
Asistența era în delir, se formase repede un rând, pentru a participa la demonstrație.
-Demonstrația va continua mai târziu, după ce mă odihnesc.
Regele, pe jumătate leșinat, pe jumătate revenit pe verticală, îl întrebă:
-Nemaipomenitule, pot să vin eu în locul reginei, să-mi explicați pe îndelete cum stă treaba cu binecuvântarea?
-Nici vorbă! Se auzi strigătul disperat al reginei. Nu o să te las pe tine să te sacrifici pentru mine, mai ales că ai sciatică.
-Gică, să-ți spun secretul: trebuie să mănânci corn de rinocer, ca să poți face asemenea minuni.
Acesta a fost, pe scurt, punctul de pornire al legendei despre cornul de rinocer și efectele sale. Gică a fost norocos, a găsit un corn de rinocer, gata să-l facă și pe el celebru. Dar nu l-a putut lua pe tot în gură, așa că l-a răzuit și a făcut din el praf. Așa a rămas în folclor faptul că praful din corn de rinocer te face … celebru.
Vorbele circulă repede, așa că și alții vroiau să consume corn de rinocer. Dar de unde atâția rinoceri? Doar nu erau ca iepurii prin pădure, să te duci, să le iei cornul, să le mulțumești frumos. Apoi lor să le crească altul. Așa că cei care au auzit de miracolul acestui praf, au zis că radașca are tot un fel de coarne, așa că de ce nu ar fi la fel și praful obținut de la ele? Nu ma pronunț, fiecare cu coarnele lui.
În zilele noastre, Uniunea Galactică este condusă de un Consiliu. Nu mai este ca în vremurile îndepărtate, când un conducător făcea ce îl tăia pe el capul. Cei din consiliu discută mult timp asupra deciziilor ce vor fi luate. De multe ori durează. Am un prieten în clădire, care este instalator. Acesta îmi spunea că nu au sânge. Păi ce treabă are sângele cu Consiliul, doar nu suntem la spital, pe transfuzie. De curând, dupa multe dezbateri, cei din Consiliu au recomandat cetățenilor să mănce viermi. Păi așa se răzbună ei pe noi, să le mâncăm viermii? Eu înteleg că aceștia au proteine, dar unii sunt oameni în putere, pot mânca și un mușchiuleț de vită. Unde ești tu Hannicock, sa-ți arăti fălnicia? Tu îi răsfățai pe apropiații tăi cu corn de rinocer. Contemporanii noștri ne dau viermi. Nu sunt prea multe de spus, fiecare au dat ce au avut, ce au putut.
Dar stau să mă gândesc la proporții, dupa trecerea timpului. Nouă ni se spune că suntem fiinte evoluate, dar așa o fi? Parcă nu evoluăm, dimpotrivă. Dupa teoria evolutionistă, s-a plecat de la ARN, apoi s-a ajuns la organisme unicelulare, ca acum să fim aceste ființe superioare. Dar ceea ce primim este invers proporțional cu evoluția noastră. Daca Hannicock le-a dat ditamai cornul de rinocer supușilor săi, Consiliul ne dă nouă viermi.
Vai de mine! În ritmul acesta, generațiile viitoare vor primi protozoare de la conducătorii lor, la care vor trebui să se uite la microscop.
Autor
Octavian Moldovan
