Acum câțiva ani, soția mea mi-a făcut cadou o Mammillaria magnimamma. Acesta este un cactus, o plantă pe care o voi avea și o voi vedea mulți ani. Ce era să fac, doar nu era să las singur acest cactus, trebuia să-i găsesc niște tovarăși. Magazinele online erau la îndemână, așa că m-am apucat să comand. Nu știam că aceste plante provin de la cei care le forțează să crească repede, să aibă un aspect comercial. După un timp, o parte dintre aceste plante se pierd, nu se adaptează condițiilor care li le pot oferi, diferite de cele din sere cu temperatura și lumina controlate. Să nu mai zicem de hormonii de creștere și saturația cu îngrășăminte chimice.
Dar aici a început pasiunea? Nu, aceasta a început încă din anii ’90, când în magazine erau aduși acei cactuși, ce aveau flori de imortele lipite pe ei. Reușisem atunci să achiziționez din comerț, de la o grădina botanică, de la alți posesori, multe zeci de specii ale acestor plante. Nu am reușit atunci să-mi continui plăcerea de-ai vedea crescând, de a extinde colecția, intervenise ceva în viața mea.
Acel cadou de Mammillaria a făcut să se reaprindă pasiunea pentru acești țepoși. Am început să-mi achiziționez exemplare de la unii colecționari din România. Nu era suficient, vedeam pe internet poze cu aceste frumuseți ale naturii. Am început să-mi fac o listă de dorințe, cu speciile, varietățile sau hibrizii pe care mi-i doream. Așa am început să găsesc furnizori din Europa, care aveau unele dintre plantele dorite. Mai tăiam de pe listă câteva nume de țepoși, dar … vedeam poze cu alții. Așa că lista creștea. Am început să cunosc colecționari cu vastă experiență în creșterea cactușilor, care îmi dădeau sfaturi despre creșterea acestor plante, despre disponibilitățile lor, eventual despre altcineva care avea disponibile anumite specii.
Dintre plantele cu denumirea științifică, pe care le aveam, unele au început să înflorească. Gymnocalycium, Echinopsis, Lobivia, erau cele mai harnice genuri pe care le aveam, deja mă răsfățau cu florile lor.
Vedeam la unii colecționari poze cu specii deosebite, dar nu găseam plante disponibile, așa că am început să îmi procur semințe. Rezultatele acestei metode de înmulțire sunt satisfăcătoare, adică există plăcerea de a-i vedea crescând, până încep să înflorească. Dar există și neajunsul că unele specii cresc foarte greu.
Lista de dorințe a început să se micșoreze. Dacă la început comandam câte 7-9 cactuși de la un furnizor, acum mă mulțumesc să comand doar unul, dacă numai acela se află disponibil în acel loc, chiar dacă uneori, prețul transportului este mai mare decât cel al plantei.
Pe lista mea de dorințe se află, în general, specii și varietați ale acestora, mai puțin hibrizi. Totuși am și eu unii hibrizi, au și aceștia farmecul lor.
Vremea s-a încălzit afară, e timpul pentru a-i scoate din hibernare, să-i pregătim să dea ce e mai frumos din ei. Este timpul să punem unii lăstari la înrădăcinat, poate vor și alți iubitori de cactuși să îi adopte, să-i iubească. Este timpul să separăm micile plante obținute din semințe. Dar oare voi avea spațiu să-i depozitez pe toți? Soluția este să-mi extind solarul, să-i pot găzdui și pe cei mulți și mici.
Am ajuns acum cu mica mea colecție la aproximativ 400 de specii, varietăți, hibrizi. Stau în așteptare, pentru a fi semănate, alte aproximativ 80 de specii. Unde începe o pasiune, unde se termină? Unde a început, v-am spus. Unde se va termina? Greu de spus.
Autor
Octavian Moldovan
